SUR .. cam sur si sumbru.  Cind esti dus intr-acolo nu-ti prea arde sa afli citi pacienti sunt internati zilnic, citi angajati are, cite sectii sau citi dintre pacienti ramin ‚repetenti’.

Lucrurile se schimba de indata ce dai la dos citeva injectii, intravenos niste perfuzii, iar oral…oral terciuri fara sare.

Apropo despre diete.  Pe timpuri, ele aveau numere..astazi ele au si nume. Nici numele si nici numarul nu mai conteaza pentru ca dieta de la SUR e una si buna. Ceaiul neaparat chior, supa fara sare, iar medicii fara zimbet. Primul gind cind iti lipesti privirea de chipurile lor e ca se hranesc cu muraturi, acre, sarate, din cele contraindicate bolnailor.

Pacientii. Pacientii sunt o alta specie . Prima conditie e ca acestia sa reziste testelor,experimentelor si stagierilor practicantilor de la medicina. Exact ca in showrile de supravietuire. Unii sunt eliminati, iar altii tratati. In pofida eforturilor nemasurate ale medicilor de a vindeca omenirea pacientii, deocamdata, nu sunt o minoritate ci mai degraba detinatori de polite de asigurare pe cale de disparitie….

Asa cum pomeneam mai devreme, curiozitatea se naste dupa mai mult de 50 grame de… ser fiziologic. Daca nu numeri picaturile din perfuzie, daca nu e comod sa citesti atunci incepi sa urmaresti pacientii impacientati.

Prima a nimerit in vizor  Baba Sasha. Ea era cea mai veche dintre paciente. Nu zic batrina, in pofida celor 83 de ani, anume veche pentru ca era internata de aproape 3 saptamini. Rar pacienti care rezista acolo atita timp. Nu auzea, dar se facea auzita.  Avea un zimbet ce compensa toate acriturile medicale, o blindete pe care nici un chirurg plastician nu ar fi put-o zugravi. Despre raposatu’ sot, baba Sasa a spus putine, mai exact, esentialul.S-a stins de ciroza, in traducere, i-au placut bauturile. Mult mai mult si-a laudat catzeaua ce nu bate si orataniile mute cu care mai schimba o vorba. Cu o sinceritate de copil si o tristete de batrin recunostea ca nu-i place sa vina in ospetie la copii. O fiica ce munceste cit e ziua si vorbeste la telefon cit e noaptea nu mai e gazda buna pentru o batrina.Strabuna, de o intelepciune si  bunatate rara ar fi fost in stare sa tamaduiasca toate durerile SUR-ului, dar au externat-o tocmai cind a venit apetisanta, stilata, bogata, nepoata Sasha.

botero_xx_woman_on_a_bed

Tanti Pasha a inlocuit-o intrun fel pe baba Sasha. Nici una nici alta nu puteau fi trecute …nici cu vederea. Pe cit mica era baba Sasha pe atit de mare era tanti Pasha, era puhava, poate prea umpluta ca sa-i fie depistata o banala apendicita. Pe cit de modesta si delicata era Sasha pe atit de semeata si vulgara era Pasha. Baba Sasha voia acasa , tanti Pasha voia la piata. Cea din urma avea masa ei la piata centrala, doua fete si un sot deplasat din aria de acoperire a normalului. Multe si diferite au fost povestile spuse de ea, pe alocuri imi lasara impresia ca e un sac mare in care s-au adunat toate povestile pietii si ale vietii. Marturisea un act de curaj  povestind despre sotul ei, fost sofer. Dupa petreceri ca a moldoveni se alegea cu cite o chelfaneala ca sa nu uite ce inseamna mina de barbat. Daca nu o batea la petrecere atunci pe drum, daca nici pe drum atunci acasa.’ A mincat bataie multa si buna.  Ai mai placea sa manince multe si bune – carnita, ousoare, cite o roata de cascaval, iar la desert salam. Painea o lasa celor mai flaminzi decit ea. Ajunsa la SUR, Tanti Pasa  si-a zis ca trebuie sa slabeasca si a inceput sa manince la prinz doar cite o bucata de cascaval cam cit o palma de gospodar. La cina era mai selectiva, alegea sa-si alinte foamea cu un crenvursti si doua oua. Nu voia sa moara flaminda. Glumele mustoase si bucatele gustoase s-au epuizat cind treaba s-a ingrosat. Durerile sporeau -medicii intirziau, conform legii ghinionului. Chirurgia a fost destinatia spre care a fost dusa ca o printesa , in ‚careta’. |Firul naratiunii incilcit cu cel al ratiunii ma duce la gindul ca la aceasta ora tanti Pasha mai maninca niste oua, crenvursti Pegas si cite-o palma gospodareasca de cascaval.

Vreau sa cred ca si baba Sasha e bine, are grija de caine, sta la taifas cu orataniile mute si invata minte nevestele din mahala.

Doamna Cucu avea infatisare de evreica. Trasaturile de caracter si comportamentul tradau si ele rudenia ei cu Sara, la Ziva sau la Ezekiel. Cind a intrat in salon, in loc de buna ziua, a intrebat daca nu cumva se aude cucul. Voia neaparat sa auda cucul.

Asa si-a primit numele neoficial  dna Cucu.  Apropo despre cuci, rar se mai gaseste azi un cuc liber si independent , majoritatea lor au fost condamnati la ceasuri de perete, citiva la cartea rosie, iar restul nicidecum de garda la SUR.

Fidela telespectatoare a telenovelelor, dna Cucu avea un suflet bun care ratacea intr-un corp masiv si flasc. Minca orice se oferea la cantina spitalului, dezmierda pe oricine avea sa-i faca un favor, un serviciu si isi vedea de viata doar cu ochiul drept. Cele mai importante fiinte din batrinetea sa era pisica si personajele telenovelelor.

Doamna Pipi era un amalgam de mofturi, naivitati si posibilitati. A patruns in salon, l-a studiat si a evadat. A revenit insa pentru analize gratuite si investigatii necesare. Prea noros timpul si grabit medicul pentru a o fi luminat pe doamna cu durere la pipi.

Vreau sa cred ca in acest moment Dna Cucu externata, sta pe banca din fata blocului, in asteptarea unui  nou episod al filmului ‚Carmelita’, iar doamna Pipi nu mai face nazuri si a uitat de necazuri.

Acum e timpul sa punctez tangentele intre Dna Cucu, tanti Pasha si Dna Pipi. Pe linga faptul ca toate si-au gasit adapost de durere in salonul 301, mai  aveau o meteahna memorabila. Sforaiau. Dupa cina si injectia de seara, ca sa uite de viata amara,  puneau geana pe geana si isi vedeau de sforait, iar sSunetele produse semanau a desteptator pe voci.

Rodica era una dintre cele mai tinere paciente ale salonului 301. Era una dintre putinele care nu sforaia. Arata bine, era dotata. Avea sarmana si un tabiet. Dupa fiecare perfuzie iesea la balcon si-si inhala doza de nicotina. Era fata moderna, detinea doi parinti peste

Satin1 Rodica Toth Poiata

hotare, multe griji si responsabilitati de mama, tata si sora pentru un frate fraier. Putea sa se indigneze, mai putin sa analizeze. Àvea un iubit timpit si un carnet de student.

Rusoaica salonului era eleva, iar in vacanta chelnerita. E cea mai desteapta si citita chelnerita pe care am vazut-o vreodata. Era copil rasfatat, dar educat. Despre cei buni, cumsecade deseori nu prea ai ce scrie. Nu cred ca a depus mare efort pentru a se face remarcata, poate doar acela de a nu trada pe chip durerea produsa de cefazolina. Iesea din sala de proceduri ca un ostas mindru de victoria sa. Nu a fost nevoie de prea multe ture ca sa-l ‚trezeasca’ pe Nenea Sport din salonul 302. L-a trezit si pe el si muza sa, asa incit intr-o buna seara s-a pomenit Rusoaica cu un apel de la el. Pacientul Sport i-a recitat o poezie pe care tocmai o asternuse de dragul ei. Eh, de-ar sti tineretea cite poate batrinetea….

Toate povestile au un sfirsit, chiar si cele nenascute. Povestea SUR – ului insa, e una fara de sfirsit, personajele ei sunt multe si diferite, cu ‘mici’ dureri  si mari sperante.

Recent, la Chisinau a avut loc un concert in memoria lui Dan Spataru. Nu ma grabesc sa aduc multumiri organizatorilor si cu atit mai mult sa critic organizarea unui astfel de eveniment, mai degraba vreau sa scriu ceea ce, doocamdata nu pot sa spun on air.

Chiar daca am un respect deosebit si o dragoste aparte pentru cel care a fost Dan Spataru nu am cautat sa ajung la spectacol. Nu a fost un concert live. Spectacolul in cauza a fost un motiv pentru ai nostri sa urce in scena, pentru organizatori sa faca un ban, iar pentru public sa rasfoiasca niste amintiri.

Am cam obosit sau mai degraba m-am plictisit sa tot merg la concerte fara viata, adica la care se cinta playback. Ce emotie poate sa-mi transmita, prin ce sa ma impresioneze un astfel de eveniment!?! Poate doar prin volumul sunetului maxim din boxe. In rest, nici filuturi in stomac, nici piele de gaina, nici respiratii taiate  ….asa cum mi se intimpla la concertele adevarate, live cintate si bine prezentate.

Dan Spataru sigur a meritat un concert in memoriam, dar unul cu orchestra, cu voci calde si vii.

Daca am porni niste dezbateri pe seama calitatii evenimentelor culturale ce ni se ofera la preturi cocotzate, piparate si uneori chiar turbate parerile ar fi diferite, in functie de tabara din care vor fi lansate.

Unii se vor plinge ca nu au bani sa adune un band, sa inchirieze sunet de calitate, sa-si permita lumini, etc. Sau daca isi permit asta biletele vor costa mult prea mult etc., uitind uneori ca nu prea au nici talent de bagat in piese. Cica mai e si publicul de vina ca nu face distinctia intre un concert bun-live si unul mai ‘deloc bun’ – playback.

Sarmanul public, are prea putini bani si prea multe griji, prea putine exemple bune si prea multe prostii la rampa. Prostia e mai ieftina, adica mai accesibila maselor, iata de ce si se vinde bine.

Altii vor zice ca prea putini sunt cei care au un mesaj adevarat pentru public, ca nu prea stau bine ai noshtri la capitolul organizare de show adevarat, s.a.m.d. Ca nu mai avem case de cultura, nu pentru ca nu avem nevoie de ele, dar pentru ca ne-am culturalizat intr-atit incit….. am ajuns in rahat/de rahat. Citi cetateni aproape atitea pareri.

(Amintindu-mi de caminele culturale am constatat si faptul ca pe timpul comunistilor se inchideau biserici si se deschideau case de cultura, astazi se deschid biserici si dispar caminele culturale.)

Se cinta si la noi live, mi-amintesc acum citeva dintre concerte la care am asistat si la care s-a cintat. Geta Burlacu, Paula Seling, Geta Voinovan, Silvia Grigore, Natalia Barbu, Valy Boghean, Ion Rata, Costy Burlacu si Corina Tepes, Sandu Manciu, Cristina Pintilie, Ana Barbu  …sunt doar citiva dintre cei pe care i-am auzit in diverse concerte cintind live. Sigur nu i-am trecut pe toti in lista, dar nu e numele important acum, ci mai degraba faptul ca nu e totul pierdut.  Mai avem , se pare, sanse sa consumam produse muzicale nealterate.

Ajung sa cred una si buna : cu cit pretentiile noastre  fata de calitatea evenimentelor culturale vor fi mai mari,  cu atit ele vor deveni mai bune, concertele se vor tine live si  inca si lantz.

In loc de N.B.

Fiind pusi in situatia sa aleaga intre doua bilete la concertul lui Valeriu Cordineanu sau 3 baxuri de apa imbogatita cu oxigen , cistigatorii concursurilor au optat pentru apa.

In loc de SFARSIT.

Ce ne-am face daca si pasarile ar cinta playback?

Pe mica Scufita Rosie am intilnit-o in microbuz, in drum spre casa, venea de la medic. Cu minuta-i mica de pitica frumusica isi acoperea barbita bandajata. Sub palarioara ei am descoperit doi ochisori  caprui si blinzi, o privire desteapta si un zimbet de  cirese amare. Mi-a spus ca se numeste Julia si are 5 anisori. Am gasit un pretext  sa-i  strecor o bancnota cit o ciocolata si am rugat-o mult sa-si cumpere dulciuri pentru zimbetul ei amarui. Mi-a pus o sumedenie de intrebari, iar cind si-a oprit privirea pe puga mea m-a intrebat de am luat mincare pentru acasa. Aveam acolo un fel de hrana, vreo trei carti si niste sperante.  S-a asezat linga mine si mi-a depanat povestea unui  trist copil. Mi-a soptit ca-i este foame, ca mamica nu lucreaza si nu-i va cumpara mincare pentru ca nu are bani. Nu stia pe ce strada se muta-se de curind, dar stia ca nu merge la gradinita si vrea mai repede la scoala. Nu am avut curajul s-o intreb de taticul dinsei pe care il simteam absent sau mai degraba un plecat.  Mi-am trecut privirea peste chipul obosit al mamei care o insotea pe Julia si am vazut o femeie chinuita de grijile vietii,  grijile zilei si ale cinei pentru trei copii ai sai. Prin minte mi s-au perindat mii de ginduri, intrebari si rataciri scaldate in emotii. M-a trezit imbratisarea ei de coplil – sincera , calda si generoasa. M-a sarutat in semn de ramas bun si mi-a strigat  din usa microbuzului intrebarea cum ma numesc? Prin geam am vazut-o in bratele mamei, facindu-mi semn cu mina. In ochi mi se scaldau doua lacrimi mari, in suflet incoltea seminta regretului ca nu pot si nu stiu sa fac ceva mai mult pentru mica fiinta, Scufita Rosie pe care viata a lipsit-o de copilarie, a maturizat-o prin infometare si lipsuri. Nu trece zi fara sa ma gindesc la ea. As vrea sa o gasesc, sa-i ofer toate jucariile mele, sa-i daruiesc o felie de copilarie. Mi-e dor de Julia!!

Cea mai buna metoda de a face un ‘refresh’ dupa o sedinta de ‘spiritisti’ (adica de persoane inspirate) e sa rasfoiesti ciorna prafuita a blogului. Am gasit doua clipuri ale lui Smiley, le-am cautat cindva sa imi potolesc  curiozitatea: Poate sau ba Smiley cinta. Daca il mai ascult si astazi cert este ca nu m-a dezamagit.

Daca vei avea rabdare  6-7 minute sa asculti aceste piese asta va insemna ca Zimbetzel-Baietel ti-a captat atentia!!!

 

Strofa 1:
Multi spun ca sunt perfect
Dar am nevoie de tine caci altfel sunt defect
Multi spun ca sunt bogat
Dar eu cersesc fericirea in patul tau sarac
Multi spun ca sunt frumos
Dar fara dragostea ta pot spune ca-s hidos
Multi cred ca sunt genial
Dar fara tine sunt doar un … un tip banal

Refren:
Si multi dintre ei te vor
Sa fi jumatatea lor
I-as bate cu mana mea
Dar mana mea e prea ocupata cu mana ta.
Si crede-ma nu-i usor
Sa lupt contra tuturor
Pe bune i-as injura
Dar gura mea e prea ocupata cu gura ta.

Strofa 2:
Multi spun ca sunt golan
Dar cand esti tu langa mine ma simt un gentelman
Multi vor sa mi te ia
Dar cheia inimii tale e-ascunsa-n inima mea
Multi cred ca n-are rost
Dar niciodata mai sigur in viata mea n-am fost
Multi cred ca pot gandi pentru noi
Dar noi nu-nseamna mai mult, noi inseamna noi 2

Refren:
Si multi dintre ei te vor
Sa fi jumatatea lor
I-as bate cu mana mea
Dar mana mea e prea ocupata cu mana ta.
Si crede-ma nu-i usor
Sa lupt contra tuturor
Pe bune i-as injura
Dar gura mea e prea ocupata cu gura ta.

Mana mea, mana mea o tine strans pe-a ta
Gura mea, gura mea o saruta pe a ta
Ocupat, ocupat doar cu persoana ta
Prea ocupat sa mai sparga altceva

Mana mea, mana mea o tine strans pe-a ta
Gura mea, gura mea o saruta pe a ta
Ocupat, ocupat doar cu persoana ta
Prea ocupat sa mai sparga altceva

Refren:
Si multi dintre ei te vor
Sa fi jumatatea lor
I-as bate cu mana meaMulti spun ca sunt perfect
Dar am nevoie de tine caci altfel sunt defect
Multi spun ca sunt bogat
Dar eu cersesc fericirea in patul tau sarac
Multi spun ca sunt frumos
Dar fara dragostea ta pot spune ca-s hidos
Multi cred ca sunt genial
Dar fara tine sunt doar un … un tip banal

Dar mana mea e prea ocupata cu mana ta.
Si crede-ma nu-i usor
Sa lupt contra tuturor
Pe bune i-as ïnjura
Dar gura mea e prea ocupata cu gura ta.

Smiley a mai lansat o piesa. O alta piesa buna!!!

Cu aceasta ocazie am aflat ca are si un site , iar piesa are si  un clip si o mica poveste-comentariu  .

A inceput sa-mi placa de cind era SIMPLU, un simplu baiat bun, dar asta nu mai e o noutate pentru cei care ma cunosc. Alta era ideea acestui text. Mi-am dorit sa-i contrazic pe cei care cred ca  azi nu se mai face muzica buna, cu tîlc etc. Argumentul meu e simplu si poate chiar simplist ori simplutz – piesa asta „m-a prins” , muzica m-a convins sa ascult si versurile, iar eu m-am regasit aici, ca si miile de ascultatori si iubitori de SMILEY.  Mi se pare suficient ca sa plac aceasta piesa si sa o consider buna.

Da, inca ceva, mi se pare ca  daca urmaresti atent clipul te poti recunoaste si tu, sau cel putin vezi din profil starea lucrurilor la moment.

Nu cred sa fi existat vre-un secol mai bogat ca acesta, bogat  in  mesaje gen : „Fii in forma”, „Slabeste usor”,  „Kilograme in plus „, ”Va complexati din cauza obezitatii?” etc.  M-au obosit , dar pina sa ma oboseasca m-au stresat si m-au facut sa schimb deseori postul tv sau radio.

E inutil sa mai scriu despre adevarata industrie si despre profitul pe urma unei astfel de „afaceri”, despre faptul ca s-au mai impus si niste standarde surori cu anorexia,  complexele feminine si problemele adolescentine.

Nici azi nu inteleg,  de ce a intreba o persoana slaba de cite ori maninca pe saptamana nu e ofensator, iar a intreba o persoana cu ‘muschi adiposi’, cum prinde kilograme din ‘zbor’ e foarte suparator si jignitor? Sa le-ntelegi pe toate nu se poate. Se poate insa sa iti dai seama inainte de a pune intrebari si a ironiza pe seama cuiva ca mare e gradina lui Dumnezeu si e loc pentru diferite oratanii in ea.(o lectie de toleranta si asta)

Uit acum sa le multumesc tuturor celor care m-au tachinat si agasat cu ‘grija’ lor pentru supletea mea,dar sper ca intr’una din zile sa ma ierte pentru uitare si nerecunostinta.Uit si revin la ale postului subiect.

La o adica, nu e nimic rau in faptul ca cineva are grija si de silueta mea. Partea proasta a lucrurilor este ca aceasta grija/”sugestii” au ajuns intro alta extrema si s-au transformat in sfaturi „teroriste”. In lupta mea contra discriminarii pe baza de kilograme am pornit in cautarea unui echilibru diminutival/verbal intre cele doua tabere. Nu le-am gasit pe toate, doar pe cit se poate:

Gras – grasut , dolofan, durduliu,plinut, ortoshel, bolfosel, unturos, planturos, pufos,rotofei, corpolent, gros, obez, planturos, plin, rotofei, rotund, umflat, voluminos,  trupeș,  încălat.  împlinit, plin, rotund, rotunjit, etc.

Slab – slabut, firav, scheletic, sfrijit,slăbănog, slăbit, tras, uscățiv, costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos,anemic,etc.

Deseori imi pun intrebarea daca oamenii obezi observa cum se ingrasa?!? Ca doar nu te trezesti peste noapte cu 5-10 kg in plus?!! Asa cum nu te poti trezi intro dimineata fara vreo 50 kg de ‘tesut adipos’ si asta fara sa te fi dat pe lama bisturiului si mana chirurgului.

Din toate concluziile la care as putea ajunge dupa discutii ‘copioase’ as alege-o pe cea care-mi vine in gind chiar si la prima bataie de vint : nu sintem toleranti cu cei diferiti de noi. Toleranta e cursul cu cei mai multi restantieri.

L-am gasit acum cind nici nu gindeam si nici nu imi mai aminteam ca l-am cautat pe vremuri . Tot pe vremuri furam somnului de prinz minute bune ca sa pot viziona un nou episod. Mi-a ramas in memorie ca un film interesant, o copilarie plina de peripetii si o poveste in care mi-am „jucat” rolul.

Eram fetita si trebuia sa fiu cuminte, eram fetita si mi-era frica de mustrare, eram fetita si mi-era teama sa urc in copaci, aveam chef de shotii, dar nu aveam cu cine le pune la cale. In fine, aveam nevoie de o poveste in care sa gasesc aplicare imaginara pentru toate ghidusiile, ideile si nebuniile care-i pot veni in minte unui copil.

Dupa vreo 20 de ani de la lansare am reusit sa-l vizionez alaturi de alti copii nascuti in fosta URSS.

Emil of Lönneberga sau Эмиль из Леннеберги – filmul pe care l-am urmarit cu atentie de copil, curiozitate de femeie si curaj de baiat!!!

Am aflat astazi ca se impinesc 8 ani de cind mama personajului Emil a trecut in nefiinta, scriitoarea suedeza   Astrid Lindgren a dat nastere unor personaje ce au devenit de-a dreptul celebre (Pepi-Cioraplung(Pepi Sosetica) si Carlson).

Nu mai stiu daca micilor – picilor din zilele noastre poate sa le para interesanta copilaria lui Emil, peripetiile lui Tom Sawyer sau  Vasile Porojan. Pentru ca nu pot intoarce timpul inapoi, revin la filmele, povestile si povestirile de alta data – frumoase, interesante, reale, ( fara pokemoni si telepuzici) povestile copilariei mele.

Astazi am revazut primul episod al serialului despre Emil, maine vreau un alt episod, o alta revenire in lumea copilariei.

Curios, inventiv, haios, dragalas si mare poznas, Emil ramane a fi unul dintre cele mai memorabile personaje, unul dintre cei mai dragi prieteni ai copilariei mele.

Azi m-am pomenit ratacind prin sectia jucarii a magazinului in care am intrat pentru cu totul altceva. Tot astazi mi-am dat seama ca asa fac aproape de fiecare data cind ma pomenesc pe linga raftul cu jucarii de plush.  E o tentatie careia femeile cu greu ai fac fata, iar psihologii o explica usor si pe intelesul tuturor, instinctul matern se face vinovat de faptul ca atunci cind zaresti o mutritza dragalasa si dulce esti gata s-o giugiulesti si sa o tot dezmierzi cit incape.

Multe dintre jucariile mele mici si dragalase au povestile lor, intr-una din zile voi spune aceste povesti copiilor in grija carora le voi lasa.

Dupa ce am lasat intact raftul cu jucarii din  magazin, m-am apucat sa rascolesc toate magazinele virtuale, am studiat preturile, calitatea si pina la urma am ‘achizitionat virtual’ citeva dintre cele mai haioase si dragalase.

Maimutica in cauza imi aminteste de mine in zilele mele BUNEEEE!!!

In asteptarea lui don Gibon!!!

E Makakatzika – bombomika!!!

Cineva l-a suparat…!?!

Am un Junior – marisor !!!!!!

Ursuletul mic provoaca bucurie mare!!!

Made in China ….adica e chinuit !!

Jucariile au si ele jucariile sale!

El va avea grija ca de pe blogul meu sa nu dispara nicio jucarie!!!

Si jucariile pot avea priviri senine!!!

Cura de ingrasare…..ca sa cresc MARE!!!

E atit de cocheta…avem si capoate asemanatoare!!!

Pufos si un pic…suparacios!!!

Gata oricind sa imbratiseze!!!

Astept saniuta!!!

Topesc orice ghetar!!!

Si eu topesc…orice inima!!!

Prea pufos ca sa ma tii departe de tine!!!

In doi pe orice raft e bine!!!

…Mici….Multi…Martinei…

M-am ratacit intr-un lan de levantica!!!

Vis de balerina – balerina de vis!!!

Ursu… lele

Ne bronzam ..rumeniti sintem mai doriti!!!

Dulceeeeee!!!

Eu sint mic, prosopu-i mare…

Familia Rontzaila!!!

Trist , tristishor, tristutz…

Vreau si eu la ‘ungherash’ cu un asa iepurash!!!

Tristete sau blindete citesti in ochii lui?

Ca sa ne vezi bine…pune-ti ochelari !!!

Nu mai caut sa scriu nimic, pur si simplu ma bucur de micii mei prieteni de plush, iar aceasta bucurie o impartasesc cu tine!!!

N.B.: Tovarasia copiilor este o cura de sanatate pentru suflet.

Fiecare zi este o ocazie sa ne cunoastem pe noi insine. De avem nevoie de autocunoastere? Macar pentru a gasi repede un raspuns la orice intrebare care ni se pune.

M-am prins la ideea ca ar fi bine sa stiu ce detest azi.  Am facut si un mini top (la realizarea acestuia m-am ghidat de starea zilei, a nu se confunda cu stirea zilei )

Azi , aici si acum detest:

1. formele fara fond.  In traducere : superficialitatea cauzata de ‘viteza’.

2. camerele de supraveghere . In traducere : lipsa de libertate, lipsa de incredere.

3. foamea. In traducere : painea cea de toate zilele schimbata pe toate obligatiile unui inceput de saptamana.

4. turcoizii  care se dau in spectacol si devin subiect de stire. In traducere: nu mai vreau stiri de cacao la tv!

Hai ca-i mai bine, ne trece pina maine! Iar maine e o noua zi, ochii de veghe ne vor urmari, foamea o vom potoli (la cina), stirile vor titra ca femeile nud vor poza pentru ‘nobila cauza’, iar forma si fondul se vor cupla pentru a reduce viteza cu care ne deplasam in cautarea timpului pierdut.